Avocat speciaLegea 10/2001 și 165/2013

Avocat specializat în Legea nr. 10/2001

Urmare a multitudinii de modificări legislative, o importanță covârșitoare o are alegerea unui avocat specializat în Legea 10/2001.

Legea nr. 10/2001 reglementează cadrul legal pentru recuperarea proprietăților expropriate abuziv în perioada regimului comunist în România.

Avocatul specializat trebuie să cunoască inclusiv prevederile legii nr. 165/2013. Sunt de asemenea incidente mai multe decizii ale Curții Constituționale a României.

În prezent, recuperarea proprietății sau despăgubiri mai pot obține doar acei proprietari (sau urmașii lor) care au urmat procedura legală și au notificat statul român în anul 2001.

Pentru imobilele nedemolate, nevândute ori neafectate de construcții permanente, se poate dispune resituirea în natură. În celelalte cazuri, devine incident mecanismul compensării prin puncte prevăzut de Legea nr. 165/2013.

Modificări cu un impact semnificativ asupra stabilirii cuantumului despăgubirilor, au fost aduse prin LEGEA nr. 193 din 8 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 09 iulie 2021.

Dl. av. Broască Bogdan are o experiență extinsă în Legea nr. 10/2001, participând activ în instrumentarea și soluționarea a peste 1.200 de dosare. Este avocat definitiv înscris pe Tabloul Avocaților ținut de Baroul București.

Serviciile noastre în Legea 10/2001, 165/2013, CNCI și ANRP

Avocat consultanță Legea 10/2001

Servicii de consultanță în legătură cu orice problemă juridică pentru dosarele de Legea 10/2001 și/sau Legea 165/2013.

Asistență și reprezentare prin avocat în procedura administrarivă

Asistență și reprezentare juridică prin avocat specializat în rezolvare dosarelor aflate încă în procedura administrativă:

  • audit documente doveditoare dosar;
  • completare dosar de Legea 10 cu documente suplimentare;
  • susținerea cauzei la întrunirea Comisiei de specialitate. 

Avocat puncte ANRP

Asistență și reprezentare juridică pentru parcurgerea procedurii de convertire în bani a punctelor obținute prin Decizia de compensare. 

Avocat contestație împotriva deciziei de invalidare

Asistență și reprezentare juridică prin avocat:

  • constare în 30 de zile la Tribunal a Deciziei de invalidare;
  • reprezentare la termenele de judecată;
  • analiză dosar administrativ și completare cu documente suplimentare;

Avocat contestație decizie validare parțială

  • În cazul în care prin decizia CNCI v-a fost acordat mai puțin decât ați cerut trebuie constată decizia.
  • Termenul de contestare e de 30 de zile care începe să curgă din ziua comunicării Deciziei.
  • Asistență și reprezentare prin avocat specializat la judecata în dosarele de Legea 10/2001.

Avocat contestare decizie de compensare prin puncte

  • În cazul în care imobilul se putea restitui parțial sau integral în natură, puteți contesta decizia CNCI;
  • Măsurile reparatorii prin echivalent au un caracter subsidiar față de principiul restituirii în natură.
  • Asistență și reprezentare prin avocat în fața instanței de judecată.

Avocat dosar Legea 10/2001 aflat la primărie

  • Asistență și reprezentare prin avocat pentru dosarele de Legea 10/2001 aflate încă la primărie și nesoluționate;
  • Redactare cerere de chemare în judecată pentru obligarea primăriei la soluționarea dosarului;
  • Asistență și reprezentare la termenele de judecată.

Avocat dosar Legea 10/2001 aflat la CNCI / ANRP

  • Dosarele înregistrate la CNCI trebuie rezolvate în 60 de luni;
  • Persoanele interesate pot deschide un proces civil în termen de 6 luni de la expirarea celor 60 de luni;
  • Peste cele 6 luni, se poate cere instanței să oblige CNCI / ANRP să soluționeze dosarul;
  • Asistență și reprezentare prin avocat la toate termenele dosarelor de Legea 10/2001 aflate la CNCI și ANRP.

Avocat urgentare soluționare dosar de retrocedare

  • Evalare și deblocare dosare de Legea 10 rămase în nelucrare;
  • Redactare cerere de chemare în judecată pentru obligația de „a face” a autorităților;
  • Asistență și reprezentare prin avocat în procedurile de urgentare, atât în etapa administrativă, cât și în fața instanței.

Toate serviciile noastre sunt disponibile și online!

Evaluare gratuită caz. Nu trebuie să îți faci cont. 

De ce Avocatex?

Toate serviciile sunt oferite într-o manieră profesională de către:

Avocat litigii

Serviciile sunt prestate prin avocat cu experiență extinsă în proiecte de consultanță și litigii în această specializare.

Avocat bucurești

Având sediul central în București, avem disponibil atât avocat în București, cât și în țară.

avocat de top

Obiectivul nostru este să livrăm servicii avocațiale premium, prin avocat de top, cu loialitate și profesionalism.