Avocat CNSC achizitii publice

Avocat specializat în achiziții publice

Fiind un domeniu extrem de tehnic, pentru cele mai bune rezultate recomandăm serviciile unui specialist avocat achiziții publice.

Achizițiile publice sunt reglementate de mai multe acte normative, iar un avocat specializat poate instrumenta dosarul dumneavoastră propunându-vă cele mai bune soluții.

Legea principală este nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Aceasta trebuie interpretată prin corelarea și altor acte normative care impactează achizițiile publice. Desigur, în cazul unui litigiu, o importanță deosebită o au și prevederile Codului de procedură civilă.

Suplimentar acestor aspecte, este necesar să existe o experiență și o înțelegere acumulată în timp de partea avocatului. În acest fel, aspecte strict tehnice și care aparțin unui domeniu tehnic, pot fi exploatate în favoarea clientului.

Proiectul este coordonat de dl. Broască Bogdan, avocat definitiv inscris pe Tabloul avocaților ținut de Baroul București.

Serviciile noastre în achizițiile publice

Avocat consultare dosar CNSC

  • Servicii de consultanță, consiliere și studiu dosar tehnic de achiziție publică aflat la sediul central CNSC;
  • Nu se pot studia documentele celorlalți participanți care și-au declarat oferta confidențială;

Avocat contestare decizie de atribuire CNSC

  • Plângere la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin avocat specializat;

Avocat contestație la Curtea de Apel împotriva soluției pronunțată de CNSC

  • redactare cerere de chemare în judecată împotriva soluție pronunțate de CNSC în soluționarea plângerii;
  • reprezentare la termenele de judecată din fața Curții de Apel București;

Toate serviciile noastre sunt disponibile și online!

Evaluare gratuită caz. Nu trebuie să îți faci cont. 

De ce Avocatex?

Toate serviciile sunt oferite într-o manieră profesională de către:

Avocat achiziții publice litigii

Serviciile sunt prestate prin avocat cu experiență extinsă în proiecte de consultanță și litigii în specializarea contractelor de achiziție publică.

Avocat Achiziții publice bucurești

Având sediul central în București, avem disponibil avocat achiziții publice în București, cât și în țară.

avocat de top

Obiectivul nostru este să livrăm servicii avocațiale premium, prin avocat de top, cu loialitate și profesionalism.